Adrian Bocîrnea

Postul de astăzi este un fel de guest-post sa zic așa, și o premieră pentru blogul meu. Omul care urmează să îl cunoașteți nu e intrat de mult în blogosferă, dar sper ca îl va atrage la fel de mult și de repede cum m-a atras și pe mine. El ne vorbește de Twitter. Sincer să fiu și eu am vrut de mult să scriu un articol pe tema asta, dar nu am făcut-o, recunosc, de lene.

“De ce folosesc eu twitter?

De foarte multe ori sunt întrebat de ce folosesc twitter. Unii sunt curioşi să înţeleagă fenomenul, alţii nu-i înţeleg rostul spunând chiar că este stupid şi inutil. Curios şi eu de aceste lucruri, la început am făcut un lucru pe care ar trebui să-l facă toată lumea, înainte să critice un lucru de care nu ştiu decât “din auzite”: am încercat. La început, nu înţelegeam nimic, nu-i vedeam rostul. Lucruri anoste; pe cine interesează ce am mâncat eu de dimineaţa şi la ce prostie m-am gândit în metrou? Foarte adevărat. Mai ales că nu aveam nici un prieten pe twitter şi nici nu eram urmărit de multă lume. Pe vremea aceea şi Facebook era un loc destul de select de oameni (la polul opus fiind bineînţeles hi5). Nu aveam de gând să (re)încep (da ştiu, am avut şi eu cont) activitatea de pe hi5. Am început să studiez fenomenul  şi să scriu. Cu timpul, numărul de urmăritori creştea. Câţiva prieteni s-au simţit şi ei atraşi şi şi-au făcut deasemenea cont pe twitter.

Atunci mi-am dat eu seama ce înseamnă o reţea socială. Urmăream persoanele care mă interesau cel mai mult: bloggeri, prieteni, celebrităţi. Volumul de informaţii creştea din ce în ce mai mult. Începusem să schimb mesaje cu diferiţi oameni, specialişti într-un domeniu sau altul, aflam ştiri care nu apăreau pe site-urile noastre de profil şi care mă interesau pe mine. Începusem să citesc diferite articole şi opinii scrise pe bloguri care înainte mi se păreau “prostii”… activitatea era din ce în ce mai intensă. Cel mai mult îmi plăcea atunci când primeam o recenzie de la un urmăritor sau un răspuns de la o persoană mai cunoscuta (cvasi-celebritate să zic aşa), iar mai târziu când îmi conectasem cele două conturi de facebook şi de twitter împreună, prieteni cu care nu mă mai văzusem de ceva vreme şi care nu foloseau twitter mă întrebau: cum a fost acolo, cum mi s-a părut filmul acela, etc. pentru că au citit despre ultimele mele activităţi.

Între timp, facebook-ul se aglomera. Ce era foarte trist: faptul că lumea de pe facebook nu făcea lucrul primordial, ca pe orice reţea de socializare, și anume, să interacţioneze. În scurt timp, “populaţia migratoare” de pe hi5 nu-şi schimbase vechiul nărav: pozele tip “cocalari şi piţipoance” nu au contenit să apară. Însă asta este o problemă minoră, în loc să interacționeze între ei, oamenii sunt preocupaţi să facă nivel pe Cafe World sau nu ştiu ce minunăţie în Farmville. Joculeţe! Toată lumea se joacă. Poate că această idee este mai bine argumentată aici. Mie pagina de profil de pe  facebook nu-mi creează o imagine exactă a utilizatorului ci mai degrabă o imagine clădită, construită de către persoana respectivă (poate că să pară altfel decât în realitate?). Nu ştiam exact cum gândeşte persoana respectivă, dacă o duce capul sau nu. Nu vedeam decât că a primit un cadou la nu ştiu ce joc sau nu ştiu ce chestionar a mai completat. Nu mai spun că ultimele acţiuni ale celor de la facebook de schimbare a condiţiilor şi a termenilor de utilizare reprezintă o gravă atingere la siguranţa datelor personale ale utilizatorilor, mai multe detalii aici.

Însă cu twitter de multe ori descoperi chiar individul din spatele monitorului, ajungi să înţelegi mai bine cum gândesc cei pe care îi urmăreşti, sau chiar lucruri pe care nu le ştiai despre prietenii tăi, doar prin simplul fapt că îşi spun trăirile şi alte informaţii pe care doresc să le împartă cu lumea. Nu susţin că twitter este mai bun decât facebook sau invers (de altfel o comparaţie nu prea îşi are locul). Eu vreau să scot în evidenţă doar faptul că twitter nu este ceea ce zice caterincosul tău prieten cu gura mare, sceptic, care nu acceptă opinii contrare. Este doar un mod eficient de a socializa; şi asta în 140 de caractere, sau mai puţin.”

Cristian Bumbac

Pentru feedback și impresii puteți lăsa un comment sau contactați-l direct pe autor la: http://twitter.com/cristianbumbac